Milioane de miligrame de bucăţi mici de stele care se prăbuşesc pe acoperişul nevrotic al genelor mele. Milioane pe care le numeri răbdător, în aşteptarea momentului de criză în care te vei transforma (ca toate verbele, tu ştii că eşti un verb, nu?) într-o agonie cu bucle mari, o agonie, două agonii cu multe bucle şi cu probleme mici de organizare.
Pe genele mele, ca la examenul de teoria literaturii din anul I, cresc bucăţi de stele pământii, ca şi cum - şi cu un gest elegant îţi arăt exact cum - peste pământ s-ar închide mii de clopoţei. Ştii tu, clopoţei care strigă plini de depresie postdragoste la gâtul animaleleor de pe câmp.
Milioane de gene speriate de neliniştea tulburătoare a ochilor.
Un comentariu:
:x. draguţ
îmi place cum scrii;;):)
Trimiteți un comentariu