Am uitat să vă povestesc că mi s-au răsturnat pixurile şi s-au transformat peste noapte în creioane mecanice. Sau v-am spus. Copii, v-am spus? Din pixuri cu ceară, colorate şi cumva naive, m-am trezit dimineaţa - pe la opt fără zece (în poveştile mele se repetă ora opt fără zece ca şi cum ar fi al patrulea gând al magicului) - cu o mână de creioane mecanice lipsite de orice farmec sau eleganţă. Unul negru şi altul pământiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu