Pianistul şi compozitorul de jazz cu nume de maşină japoneză s-a trezit într-o dimineaţă într-un articol de ziar interbelic. S-a uitat în jur, a adunat câteva litere - vocale mai ales - şi le-a aşezat decent pe umeri şi-a plecat în căutarea unor instrumente subtile care să-i sublinieze subalternii (avea ce-avea cu vocabulele care începeau cu "sub").
Pianistul şi compozitorul de jazz cu pomeţii foarte pronunţaţi trecuse cu cinci ani în urmă printr-o criză sufletească profundă cauzată de premoniţia proprie-i infidelităţi. Acum că trecuse momentul şi reuşise chiar să-şi ducă la capăt sentimentele silabisite la jumătatea deceniului, se trezea în fiecare dimineaţă în alt colţ de ziar şi se spăla pe dinţi cu anunţuri publicitare, îşi făcea cărarea cu semnături pretenţioase şi de cele mai multe ori sorbea o gură de cafea mediteraneană căţărat pe prima literă (majusculă fără greşeală) a titlului.
Pianistul şi compozitorul de jazz s-a născut într-un spaţiu vizual, aproape mut şi cu diferite boli genetice. Un şanţ beteag, ca o ieşire celebră dintr-un pub interbelic.
Într-o dimineaţă, îndreptându-mă cu ochii închişi spre o tavernă de secol XXII cu gândire de dezordine frumoasă, m-am lovit de o notă muzicală pictată cu cenuşă de lemn de fag şi flori de salcăm care între timp trecuse prin stadiul de pian şi uneori de compoziţie de jazz. Am zâmbit, am scris o poveste-scrisoare şi-am uitat. Mi-am amintit astăzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu