irinadehartie.blogspot.com Web analytics

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Plantasem în barba lui câteva rânduri de ceapă şi-un alun strâmb care să se scuture când alergă grăbit cu pasul ştrengarului. Alunele curgeau după el şi oamenii credeau că-i cad din gură, c-a rămas fără dinţi sau că toate intenţiile şi gândurile bune i se prefăceau în alune sălbatice, neprăjite şi nesărate. Urmărit de umbre neînchipuite şi de ceasuri mecanice stricate căror li se inventau cuci împerecheaţi. ascunşi şi ei, ca şi răzorul de flori de tei, în chipul lui speriat, bărbosul se ascundea pe după colţuri ca să nu fie prins. Furase rochia direct de pe manechinul viu şi fugise cu ea în lumea largă, convins fiind că va găsi o metodă să şi-o fixeze-n barbă şi să n-o mai piardă nicicând. Tot ce era acolo era al lui. Ceapa, alunele, cuvintele care se scurseseră din gura ei în ultima clipă.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Poate e in barba lui aparatul meu foto pe care l-am cautat toata dimineata si nu il gasesc niciunde ...

K. spunea...

:) Numai dacă te iubeşte. Şi numai dacă nu-l iubeşti. Dacă ţi-e cunoscută povestea...acolo e aparatul!

Monomaniac spunea...

ora-la-care-ai-postat spunea...
dupa o urma de alune va intalniti voi 2: o blonda si un barbos

K. spunea...

minutul-ipocrit răspundea...
Blonda s-a vopsit cu frunze de nuc şi bărbosul a păstrat mustaţa.

Monomaniac spunea...

final cu gust de toamna noua

K. spunea...

Început de vechi cu miros de galben