"Manoile, cum te plâng!"

Pantera se apropie de Levant şi se minună atât de tare de cuvintele lui Manoil că din sâmbetele tuturor femeilor dichisite nu mai rămaseră decât schiţe de icoane şi chinuri ale sălbăticiunilor, feţi urâţi călcaţi de picioare lungi şi subţiri, uimite şi ele de ce găsesc sub nori, sub soare şi mai ales sub iarba ruptă de elicele de plastic ale norilor electricieni. Panterele nu ajung în Levant întregi. Panterele nu se minunează. Manoil e mut. Mint şi eu, ca şi poetul-păr-lung-şi-chip-tânăr, ca să mi se acorde viza.