Chuvia galega. A Coruña.

Pe mine m-a primit oraşul cu braţele curate. M-a mângâiat cu nisipul rece de sfârşit de septembrie şi m-a întrebat dacă n-aş vrea să rămân până se încălzeşte. L-am ignorat puţin speriată. Mă supărau autobuzele care fugeau de noi în faţa blocului, uşa care se închidea singură şi ne lăsa afară, facultatea care şi-a ales tocmai ultima staţie şi absenţa caloriferelor în mijlocul iernii. Mă bucurau aşa de tare valurile, budinca, Plaza de María Pita, peştele galben de la acvariu şi ora de comentariu de teatru că frigul din noiembrie începuse să semene cu vegetaţia oceanică.
Sunt deramtograful verde din magazinul de pe Calle Real. Sunt o parte din amintirile altora. Nota de la examenul de portugheză. Telefoanele de acasă.
Sunt oraşul din palma Atlanticului şi trenul cu staţie în Santiago.