Sa fii pictoriţă naivă se zice că nu e deloc uşor. Îmi spun călătorii care au fost acolo ca n-ai nici picioare, nici subsiori, nici suflet vrednic ca celelalte femei. Eşti doar un cactus domesticit care stă pe scările sârbeşti şi scrie în culori de ciment o poveste cretină şi falsă. Dar eşti una dintre ele. Una dintre pictoriţele naive care se leagănă când văd norii şi păsările de lemn, una din femeile care se luminează la faţă la gândul unui Michelangelo folcloristic, o femeie de piatră care se sfărâmă atunci când nervii turiştilor o gâdilă mişeleşte.
2 comentarii:
Şi castani de plastic, şi fulgi de zăpadă sintetică, cât ceştile de cafea, în care ne putem citi destinul...
Nu ştiu ce se întâmplă, dar intru foarte greu pe blogul dumneavoastră.
Trimiteți un comentariu