Bărbatul din staţia cu garoafe verzi

Nu se mai oprise de mult. Căuta cupa cupelor plină cu vin uscat şi credea că dacă nu va face niciun popas va câştiga întrecerea cu gândurile urâte. Nu o mai dureau nici privirile bărbaţilor, nici claxoanele crizate ale şoferiţelor blânde. După câteva mii de unităţi de măsură a timpului femeia se opri. Probabil că de lene. Din indiferenţă. De lemn. Şi lemn şi primăriţă. Se opri într-o staţie de tramvai în care creşteau garoafe verzi. Ca ochii pe care nu-i mai văzuse de când făceau împreună case din cuburi de plastic. Intră printre garoafele crude, cerşi un bilet vânzătoarei bătrâne şi se aşeză pe banca de hârtiuţe. Aştepta liniştită tramvaiul când câteva şiroaie de apă curată se strecurară printre părul ei şi cortina care le acoperea capetele. Lângă ea un trecător. Un călător. Un om fără fustă. O arătare cu pantofi prea mari plini de var, cu haina crăpată din loc în loc, cu faţa de cafea cu un pliculeţ de zahăr şi o găletuşă de lapte...şi cu ochii. Cu ochii. Cu ochii. Cu ochii coloraţi. Coloraţi tare. Femeii îi plac ochii bărbatului amărât. Şi pielea. Are pielea cafenie.

Se apropie tramvaiul. Femeia trece strada, se urcă, compostează, se aşază, se uită pe geam şi bărbatul nu. El se uită amărât în pământ, numără fustele care-i lipsesc femeii lui, se gândeşte la barba cu multe fire albe care îi acoperă pielea maronie care i-a plăcut călătoarei de la geamul tramvaiului. Şi de ce nu mai vorbeşte finlandeză? Parcă a venit femeia asta de departe, i-a luat toate firele negre, i-a luat laptele din piele, a luat fustele, i-a luat finlandeza şi-a plecat ca nenorocita. Lui nu-i dă vânzătoarea bilet. Zice să-şi schimbe pantofii. Păi nu vezi femeie că plouă? Cum să-mi dau jos firele albe?

Tramvaiul se mişcă, se duce, se lasă călcat în picioare de fel de fel de navetişti şi îşi aduce aminte de Germania, de vremea când era first hand....

Bieţii de ei...Călătoare, amărât, tramvai...

Ajunse în sfârşit la destinaţie. Cofetăria o aştepta cu toate delicatesele româneşti. Cu mult ulei, multă smântână şi mult zahăr. Numai cafea nu au..nici măcar fără lapte.

Gândurile pierdură. Nici lor nu le dădu vânzătoarea bătrână bilet. Rămaseră acolo, ascunse în numerele în plus de la pantofii amărâtului.