irinadehartie.blogspot.com Web analytics

marți, 24 martie 2009

De prin călătoriile altora

Călătorul se spălase pe faţă cu sărutările dansatoarelor de cabaret.Provincia l-ar fi scuipat între ochii de neamţ sălbatic..."da da da da....guriţa ta..."-refrenul romanţei deşucheate se minuna şi el de curajul domniţelor de nici şaisprezece ani...
Nu era nici Săgetător, nici Leu, dar avea ochi de vultur cu obraji pistruiaţi şi un săcui cu dolari găsit lângă Otopeni în război. Călătorul avea părul lung..."da da da da ....ce-ar fi..." şi picioarele grele. Se odihnea pe pietre de mare când le găsea în lunca câte unui fluviu adolescent. De singurătate cânta câteodată şi îşi adormea pleoapele cu calendare vechi pe care se semnaseră în păcat cucoanele de la etajul doi.
"Călătorule mâhnit...." -refrenul se schimbă dacă nu dai caseta înapoi şi Afrodita îmbătrâneşte dacă nu eşti prost.
Mânca din cuiburile primelor vise cu ciocănitoare şi se închina în faţa mirosului supraestimat al levănţicii murdare.
Călătorul fără cal se oprea din când în când la târguri vechi şi cumpăra caietele învăţătorilor tineri. Nu îi place să scrie, dar i-ar fi drag să lupte în vechiul Război Civil spaniol. Călătorul s-a născut în acelaşi spital cu regele Baltazar şi fuge de fum ca de chiştoace. Mai aleargă şi astăzi ca să prindă caleaşca stelei călătoare şi n-o prinde nici dacă aplică formula învăţată în liceu de la un chelios dur şi naiv. ..."Am uitat lecţia când m-am întors dintr-o comă profundă...!"

Niciun comentariu: