N-am mai apărut de mult în geamul tău pentru că ți-au murit florile de-atâta vis și-au îngălbenit transparențele de frica liliecilor-animale și-a foarfecelor pierdute din buzunarul bicicletei. Prea multe substantive. Prea mult lipici și sclipici la tine-n geam. Așa că n-am mai apărut ca să nu-ți îndoi echilibrul și gândacii, gramatica, mușchii de la picioare și nopțile în care ne agățam de faruri fără mare ca să mai tragem de timp și de valurile-alea care zice lumea că te iau și te duc departe, în deșerturi fără sare. Asta am făcut eu de când n-am mai apărut. Am tras de timp, de dinții de usturoi și de cărți cu copertă de-albastru. Poate poate te fac să mai stai sau să-nchizi geamul. Să spargi ghiveciul sau să vopsești galbenul în bani de plastic și de zaharină. Mi se pare că în spatele gândurilor tale se zbătea un turn de catedrală-n uitare. Și-a căzut de teamă că și-ar putea aminti cineva de pașii tăi pe sub construcția necreștină și conștiința mea prespălată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu