Și pe lângă toate mini-apocalipsele mele de hârtie, am mai și visat adevărul sincer și-un loc de liniște-n port. Cine s-ar fi gândit? Și cine n-ar vrea să fie far, stâlp de iluminat stradal sau veioză spartă când de pe partea cealaltă a fluviului te observă cu ochelari de vaporeni psihologii? Într-o vară mi-am scos ciorapii și-n timp ce-ți explicam ce e zăpada am aruncat trei fulgere în fața mașinii tale. Ca să-nțelegi că nu e rost de ceartă și că bijuteriile se sparg ca și casele sau cărămizile caselor, ca și becurile când le scoți șosetele și-ncerci să le explici că zăpada nu vrea să cadă, vrea să se topească și să-și mănânce unghiile la tine-n brațe. Și nu se poate. Așa cum nimeni nu poate să priceapă de ce verbele tocite pe la colțuri se conjugă mai ușor desculțe. Și-atunci becul se descalță și-și lasă șosetele lângă pat. Și doarme ca să viseze locuri de liniște în porturi înalte. Cu vaporeni și ochelari și tot ce spuneam odată despre psihologi și psihologii amărâte.
Un comentariu:
buna. vroiam sa te felicit pentru blogul tau. il ador. <3. tine-o tot asa :*.
Love, R.
Trimiteți un comentariu