Să tot fim artă

Să-ţi povestesc despre o femeie. Avea ochi mari. Şi nu reuşesc să-mi dau seama ce culoare are părul. Era cumva lung, dar nu foarte. Pantofi coloraţi, jurnal verde şi suspine mici. Minţea cu gura închisă şi conjuga verbe în limbi rare fără să decidă lucruri importante. Când venea vorba despre tramvaie, măsura paşii cu codiţe mici de litere. Dacă se îneca, înghiţea în sec cuvinte până găsea barca piraţilor muţi şi se salva fără ajutor.

Să-ţi povestesc despre o femeie. Avea ochi incolori. Şi o minţeau că sunt verzi. Păr rar şi gălăgios. Spunea adevărul numai în casă. Scria şi nu-i plăcea să toace cartofi fierţi. Şosete maro, cămaşă albă şi unghii mici. Avea gust de căpşuni de pe lista cu lucruri interzise de medic. Se spăla pe dinţi cu pronume personale scurte şi de fiecare dată când se apropia de un pian buzele i se transformau în vocale catalane.

Să-ţi povestesc despre mine. Am nevoie de poveste.