irinadehartie.blogspot.com Web analytics

luni, 31 mai 2010

Lângă tine. Chiar lângă (Salcâmii la spitalul de nebuni)

Butonul verde. Dincolo e el. Sau ea. Tu eşti aici. Pronume personale, reflexii ale reflexivelor, matematici neîncâlcite şi doi care e mai mare decât trei oricând. Dincolo e el. Sau ea. Îţi plac batoanele cu susan şi miere. Şi vinul alb. Nu pătează somnul. Visezi căţei mici şi albi pe bicicletă şi măicuţe-chinezi în chioşcul de lângă leagănul roşu. Dacă amesteci mere şi portocale cu butonul verde şi trei mărci universale de papuci de casă s-ar putea să fii mai fericit. Fericit e un cuvânt. Dacă vrei poţi să-l transformi. Oamenii din ţara mea vorbesc des. Şi ciudat. "Fericit" e aproape neîntâlnit. Îl păstrăm pentru viitor în cutii mici de plastic. Fiecare literă în cutia ei, fiecare vis în carapacea lui, fiecare idee bine dosită sub preşul vecinului. Ţara mea e în grevă, ştii? Nu...nu de douăzeci de ani. Nu de acum. Nu după primul război. Noi nu ne-am luptat niciodată cu nimeni. Aşteptăm Crăciunul în fiecare an, de dinainte de primii brazi cu lumânări din Bucureşti, ca să deschidem cutiile mici de plastic albastru. În fiecare an apare acelaşi horn gol şi fumul supravieţuitor îşi pune delicat degetele pe buzele cutiilor albastre. "Nimeni nu deschide nimic!" Nu astăzi. La anul o să fie zăpadă mai albă, o să fugă cei care nu mai au timp pentru fericire, o să se nască şi copiii vărului din satul vecin, la anul, mai bine la anul, la anul. Anul viitor putem să deschidem cutiile de plastic albastru. Fiecare cutie cu fericirea ei. Butonul verde. Dincolo (pentru că nu mai avem fire şi receptoare - or fi în cutiile albastre?-) e el. Sau ea. Eu sunt aici. Aştept să visez întrebări cu majusculă. La început şi la sfârşit de propoziţie se pun semne de îngrijorare. Aşa învăţăm noi să conjugăm verbe pe scări de lemn. Aşa.

Visez. Un spital plin de beţivi. Doctori, asistente, îngrijitori şi bolnavi. Astăzi nu se primesc vizite. Vis. Tirintintin! Tirintintin!

Niciun comentariu: