irinadehartie.blogspot.com Web analytics

luni, 31 mai 2010

Dimineţi întârziate de luni cu ploi

Sunt gări din care n-o să plecăm niciodată. Cărora peronul le păstrează delicateţea nepătată de picioarele noastre barbare. Trenuri pe care n-o să le plătim. Scaune pe care n-o să le apăsăm şi oameni pe care n-o să-i cunoaştem. Şi gări pe lângă care trecem din întâmplare, scaune pe care le cumpărăm şi le facem cadou fără să le folosim vreodată, haine care se ascund în şifonierul vecinului de lângă, la nici trei metri de patul meu şi pe care n-o să apuc vreodată să le port. Cimpoiul la care n-o să mai cânte nimeni pentru că s-a pierdut sub un stâlp de telefonie mobilă şi cineva, un animal probabil, l-a călcat şi i-a muţit neliniştea. Sunt oameni pe care n-o să-i cunoşti niciodată. Şi alţii cu care o să-ţi promiţi revederi şi scrisori şi n-o să mai ştii nicicând nimic. Sunt câţiva oameni, aproape mulţi, aproape sinceri, pe care îi întâlneşti zi de zi în autobuzul către şcoală (unii până în Pontevedra, alţii până în Elviña) şi despre care n-o să afli niciodată nimic. Domnul cu costum şi geacă, fetiţele autiste, omul cu ochi de arhitect, mama cuiva, şoferi calmi...şi vreo gară abia construită pe vreun continent nedescoperit. Oameni pe care îi uiţi. Şi alţii care nu ştiu cum să se mai facă uitaţi deşi nu vor.

3 comentarii:

Cătălina. spunea...

Absolut superb ! Scrii superb ! Tine`o tot asa! :*

Irina Alexandra spunea...

Mulţumesc, Cătălina. O să scriu cât o să pot de mult cu speranţa că nu mă repet şi nu plictisesc :)

Kammy`s words spunea...

Frumoasa insiruire de ganduri:)