Ciudat...cum şi saltelele scârţâie sub apăsarea înceată a întrebărilor. Nu mi-am dorit niciodată să fiu medic. Pentru societatea în care trăiesc şi mai ales pentru epitetul "tradiţională" (care i se cuvine pe alocuri) e târziu. Ei bine, iată că din punct de vedere socio-psiho-socio pot deja să mă întrec cu Sofocle: la 22 de ani e prea târziu să te apuci de sânge, oase şi mii de pagini de neimaginaţie . Mi-e teamă că aş pierde. Mă îngrop în salteau care scârţâie profund în timp ce tastele chicotesc pe sub amprente şi mă întreb câţi dintre colegii mei de grădiniţă dorm la ora asta.
Să se noteze că mă uit de mai multe ori pe listele cu notele de la examene şi că nu am răbdare să-mi verific lucrările înainte să le predau.
Un comentariu:
Suflul proaspăt al unui teribilism juvenil şi ludic animă obiectele şi cuvintele, într-o înşelătoare reprezentaţie a vieţii, care încearcă să maculeze ingenuitatea, cu o inofensivă şi inefabilă atingere...
Trimiteți un comentariu