Îmi pierd cerceii cu îndemânarea caprelor care-şi lasă gândurile la câmpie. Nu ştiu de ce sau cum. De lemn negru sau buzdugane mici, de câte ori mă întâlnesc cu câte-un strop de fericire nesărată, las un cercel. Ca şi cum, liniştită de câteva nelinişti subconştiente, m-aş transforma o dată la două săptămâni în Cenuşăreasa din faţa Operei şi, speriată de tocurile prea înalte pentru prinţii care măsoară sub 1.84 şi-au urechi mari de cauciuc, aş alege să pierd cercei. Pierd cercei cu neîndemânarea caprelor care, odată ajunse la munte, se-ntreabă unde şi-au lăsat gândurile.
Un comentariu:
frumos.parca prea multa filozofie si cuvinte care impreuna aduna un continut frumos, intr-un singur text. imi place.incearca sa le publici, si sa motivezi oamenii sa faca si ei la fel, sa fi un model pentru alti.(http://bfna.wordpress.com)
Trimiteți un comentariu