Pentru ea ziua începe înainte. Azi-noapte am visat că dormeam în muzeu. "Suntem supăraţi. Noi doi. Fraţi. Să ne plimbăm prin curtea muzeului, zic eu. Sau să intrăm. Vedem peştii. Şi astronauţii de hârtie. Aşa-i că erau şi nişte doamne de plastic îmbrăcate urât? Mai bine rămânem să dormim. Poate când ne trezim supărarea se transformă în doi fraţi de făină udă şi pe geam se vede Dunărea." Ne-au cam minţit. Dunărea se aude doar, aşa cum se auzea Atlanticul din camera mea improvizată. Azi-noapte am dormit în muzeu. Şi mi-a plăcut aşa de tare încât am adormit repede şi n-a trebuit să mă gândesc că mă dor mâinile şi că n-am terminat nimic din ce-am început şi că sunt puţin nefericită şi puţin iresponsabilă. Am dormit bine pentru că eu şi Răzvan eram supăraţi, dar am găsit soluţia. Să râzi de muzeu (cu râset clasic, de muzeu) e ca o vrajă mică, desprinsă cu necaz din picioarele goale ale unui păianjen mulţumit de viaţa lui profesională.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu