irinadehartie.blogspot.com Web analytics

luni, 16 august 2010

O doamnă nu iese niciodată din casă fără umbrelă

Din tigaia cu bucătării chinuite se desprinde un soi de miros ameţit de ficţiune-realitate-ficţiune-până-la- urmă. Da. Până la urmă e imaginaţie. Semnezi pentru ficţiune. De care-o fi. Urâtă sau prăfuită, ameţită sau previzibilă, un fel sau altul de imaginaţie, imaginaţie care urcă scările ca pisicile şi se ascunde pe după nimicuri ca să se ferească de toate, imaginaţie care-ţi colecţionează realităţi şi le pune-n pagini mici de calculator cocoşat şi gălăgios, un fel de imaginaţie. Da. Până la urmă e un fel de imaginaţie. Şi viaţa ta nu e asta. Viaţa cuvântului e a celui care-l scrie şi nu invers. Se spune. Nu e lumea mea. Nu e albastrul meu. Nu e scaunul meu de pe balcon. E imaginaţie şi puţin mai mult. Cuvântul e o mamă singură care fumează pe pagina mea de internet bolnav. Cam cât o limbă de şarpe speriat şi-o picătură de ploaie accidentală. Nu te speria, plouă şi-atât. Plouă cu ardei graşi.

2 comentarii:

crizzza spunea...

Da...e umed...si nisipul ii cret si masina asteapta la scara. E frumos, e cald, e bine...necalauzit plec spre mine...n-am harta.

Irina Alexandra spunea...

Inventeaz-o. Din coji de portocale necoapte. N-ar strica şi-o legendă de răşină albastră.