Concert

Cu pumnii în clapele pianului. Gânduri aruncate ba din cutia cu nisip, ba din bagajul cu haine murdare, în mijlocul pianului căzut. Să mă strecor, să sar, să mă sperii. N-am curaj şi totuşi camera verde din spatele pianului îmi ia forma şi mă supără cu rânjete dese şi alese din colecţia mea de vioară. Ce vioară, domnule? Ce vioară? Nu ştiu să plătesc, nu ştiu să primesc şi nici să dau sau să cer. Mi-ajunge o vioară care se ascunde de propria-i existenţă. Şi dau cu pumnii-n pian ca să nu mă rănesc. Şi râd. Rânjesc. Mă sperii. Rânjetul e al camerei verde de sub clape. Măsoară-mă cu sunete şi lasă-mă să-ţi ating cu fineţe clapele. Nu vorbi urât. Nu mă speria. Cânt. Auzi?