Din sticluţa cu dizolvant

Despre tine şi părul meu albastru-blond se spun câteva şoapte pe an. Prin câte-un colţ de lubeniţă necoaptă, pe scări de bloc neterminat şi mai ales peste prelate mici cu dungi albastre şi albe prinse pe terasele cafenelelor din Paris. Te prind pe DVD-uri bine spălate. Şi te apăs cu câteva şoapte pe secundă rotundă. Secundele tale sunt rotunde. Încep din punctul nenins şi se termină peste bălăriile tehnologiei şi necuvintele corespunzătoare copiilor de vânzători de flori. Am trei soldăţei de carton nefinisat şi-o sticlă mică de struguri şi vişine care se ceartă pe scaunul frizerului bătrân. Am un secret, o mână care nu mă mai doare de ceva vreme şi-o cană de zahăr brun. Am poveşti despre tine, despre tine şi despre mine. Dacă nu le am, le inventez. Un pahar cât un borcan şi-o tavă plină cu prune de pe dealul solstiţiilor celeilalte părţi a planetei Venus. Spăl cămăşi cu apă sărată. Se ia o farfurie adâncă, se umple cu apă de la robinet şi se adaugă sare fină din cutiuţa albastră. Am început povestea despre tine şi-am terminat despre bufetul din bucătărie. Mă iertaţi, traumele chiuvetei. Mă iertaţi, am zis. Întârzii la coadă. Am plecat.