M-am gândit să-i scriu lui Moş Crăciun. N-a fost chip să găsesc un poştaş dispus să plece cu bicicleta mâine. M-am hotărât să-i scriu un e-mail, dar se pare că serverul de la Pol şi-a pierdut cheful de muncă. Mă întreb ce îi scriu ceilalţi. Mă întreb ce se visează în alte paturi, pe alte perne, la alte mese, cu alte mâini şi alte gene. (Genele lui de sus se încurcă cu genele de jos şi nu poate să deschidă ochii. Şi eu zâmbesc de departe.) Îţi scriu ca să nu crezi că n-am nevoie de nimic. Ştiu că n-ai uitat nici tu. Ştiu că pe vremea când eram amândouă zâne, înainte ca eu să mă împiedic, ne doream aceeaşi cutie cu fundiţă aurie. Bucurie şi cât mai puţine boli, copii cu case calde, războaie deloc şi poate câteva kilograme date altora. Nu te-am mai văzut de pe vremea când erai gimnastă. Când Zâna Zânelor te certa că nu-ţi pui rochia cu palate, că nu mănânci pâine de secară şi că-ţi tai bretonul. Ştii...când mi-e dor de viaţa de zână, beau capuccino. Nu îţi cer nimic. Dar vreau multe. Să nu crezi că oamenii n-au dorinţe. Astăzi mă gândesc să-l cer pe februarie. Mâine poate o să vreau o bucată din Germania. Visurile mele sunt conspiraţiile tuturor firelor albe de iarbă. Iarbă albă.
Cu drag,
...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu