Venus ar putea fi un crocodil cocoşat sau un astronaut uşuratic, dar a ales să fie o stea obosită şi singură cu amintiri de domnişoară bătrână pe care nimeni n-o mai vizitează de mult de teama unor bătăi cu cireşe şi prune olteneşti. Venus a avut cândva nuanţă de mahon zeiesc. S-a retras când a simţit că Orientul a avut cu mult înainte tot ceea ce încercau şi grecii şi romanii să creeze atunci. Venus nu e din Milo. E o minciună cruntă pe care a inventat-o un sculptor indian pe vremea când ea mai credea încă în simfonia celor trei lumi. Îi povestea în fiecare dimineaţă că într-o zi oamenii vor ajunge de-acolo aici în mai puţin de o noapte şi că nu va mai fi aşa întuneric, că de undeva din nicăieri vor răsări câteva lumini (aşa...fără curent..pe baterii...)şi vor deschide calea împăcării între lumea ei şi lumea lui.
Dar a spus asta de atâtea ori, încât într-o zi sculptorul i-a luat o mână, a doua zi alta, iar a treia a trimis-o (aşa..pe baterii) să lumineze în cer.
Şi ce legende se mai pot inventa ...toate de când Venus a-nceput să mintă c-a fost şi zeiţă şi frumoasă şi de piatră.
Biata stea fără colţuri...Minte de singurătate...
Un comentariu:
Dacă aş descinde într-o dimineaţă pe Venus, după o noapte de insomnie, unde şi cum v-aş găsi ?
Florile de cireş au ceva care ţine de magia feminităţii, iar cireşele sunt printre fructele mele preferate. Păcat că Mahavira şi Navamalika n-au avut parte de fericire... Sunt localuri în care suferinţa se livrează gratuit.
Nu, nu mi-aţi trimis lucrarea dumneavoastră de licenţă, dar sper să o citesc cândva. Am însă impresia că ne gândim la aceleaşi lucruri, în acelaşi timp. Şi nu cred că este o coincidenţă. Cine era personajul din "Un veac de singurătate", care era însoţit tot timpul de o mulţime de fluturi galbeni ?
Scrieţi superb : dacă aş fi fost mai tânăr, v-aş fi propus să urcăm împreună, literar vorbind, pe muntele Kilimanjaro. Aşa, voi mai produce nişte texte.
Trimiteți un comentariu