Îşi întorsese doar o secundă capul şi-acum nu mai era. Durase cam 35 de minute. Nu era sigur pentru că nu făcea drumul ăsta des. Ba chiar ar fi putut spune că era a doua oară când se urca în tramvaiul 4. Nici nu prea îi plăcea ruta. Prefera să întârzie în fiecare dimineaţă cinci-şase minute, dar să treacă pe lângă trei pieţe importante din centrul oraşului. Îi plăcea să vadă cum oamenii în vârstă se înghesuie dimineaţa, la ora şapte şi câteva minute să cumpere cele mai ieftine zarzavaturi. Astăzi n-avusese timp să aleagă. Se urcase în primul venit pentru că, de obosit ce era, se trezise aproape cu o jumătate de oră mai târziu decât de obicei. Era obişnuit să vadă ştirile dimineaţa, să-şi facă două cafele şi să bea numai una, să citească trei citate de o pagină web cunoscută şi să asculte vremea la radio. Apoi pleca. Ajungea mereu cu două minute înainte să treacă optul şi cu trei după ce trecea primul patru. Astăzi nu mai prinse decât ultimul patru de dinainte de ora la care lumea se potoleşte şi cauciucul de pe şine se odihneşte câte treisprezece minute.
Nu şi-ar fi imaginat vreodată că în cea mai urâtă dintre staţii, lângă una dintre cele mai sărace şi vulgare fabrici din oraş, avea să vadă cea mai ciudată fiinţă din memoria lui de până atunci.
Femeia se dădu jos, îşi strânse şireturile şi plecă ameţită pe aleea din Piaţa Traian. Un băiat care mergea a doua oară în viaţă cu tramvaiul patru rămăsese cu gândul la a unghiile ei pătate. Şi ea nu ştia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu