Părul lui blond şi cei 163 de centimetri ai ei din poezia unui pletos. Zilele în Africa şi orele de algebră. Nimic. Deschide geamul! Dacă mai plânge dă-i o bomboană. Dacă mai mor dă-le puţin sânge. Şi ochii lui care nu erau ca ai ei. Şi ea era tandră. Şi el nu era beat. Uitaseră să pună câteva prepoziţii. Şi ce dacă mai sunt şi alţii? Cel mai frumos cadou...Dacă se trezeşte spune-i o poveste. Puteţi să vă duceţi la meci. Joacă Sevilla. ...e o gumă de mestecat.
Dacă ai treabă poţi să le dai drumul. Niciodată nu e prea devreme pentru mâţişorii de salcie.
3 comentarii:
Creveţii se pregătesc uşor. Nu e cine ştie ce să aştepţi câteva minute să se schimbe garda. Cel mai plăcut este să stai lângă uşă, în localul acela de lângă benzinărie, să poţi simţi, în faţă, vântul care mătură strada...
Şi să crezi naiv că în Africa oamenii n-au nevoie de benzină. Că pe ei i-a absolvit Dumnezeu de pedeapsa banilor din petrol şi că le-a dat doar creveţi.
Acum ştim că în Australia, cangurii joacă table cu pensionarii, tot aşteptând caravana ploii, iar un doctor în criză de timp le face injecţii cu aer, perforându-le nemilos pantalonii de bumbac, cu acul unei seringi imense...
Trimiteți un comentariu