irinadehartie.blogspot.com Web analytics

luni, 11 mai 2009

Aqui...onde a terra se acaba e o mar comença...


Să te trezeşti în Lisabona şi să nu mai ştii cum ai plecat. Mă gândesc că nu e dulce aerul de la capătul pământului. Un pic mai încolo, unde turismul îi obliga pe oameni să spună că l-au îngropat pe Hercule, era oarecum liniştitor.
Ştiaţi că lumea e păzită de rechini îndureraţi? Şi că nimeni nu merge la înmormântare când ei mor râzând?
Poate în Lisabona e altfel. Câteva picături de sare de lămâie cu sodă caustică şi o palmă mare de femeie şi rechinul moare plângând. Atunci se adună toate babele coafate, îl jelesc în limba lor cârâitoare şi se gândesc că a fost şi el un suflet, că doar intrarea pe pământ nu e chiar cea de Hades şi că rechinii nu sunt câini, că dinţii lor sunt de gumă şi că în final n-a fost aşa de rău. Poate că aşa i-au antrenat în armată. Poate portughezii sunt mai sinceri. Şi nici nu plâng atâta ca la celălalt capăt al pâmântului.
Aş avea nevoie de nişte cârpe. Am un rechin care lăcrimează involuntar şi veterinarul i-a spus să se trateze cu glicerină. La capătul pământului e un far. La 500 km altul. Unde sunt zeii luminaţi când rechinii plâng?

Niciun comentariu: