marți, 20 decembrie 2016

Șarpele meu nu e botezat

În pantofii mei reduși cu oțet de mere trăiește un șarpe fără diplomă. N-are nicio grijă și când își amintește de trenul de la doișpe și două minute îl apucă inelele și lalelele și alte cuvinte leneșe. Îmi dau seama că pe drum am pierdut o parte din vocabular, am câștigat niște fobii și-o limbă mai degrabă nevorbită, am pierdut câteva drame ca să mai rămân pe locul doi, dar șarpele mai stă. Are drepturi și obligații la mine-n pantofi.
E secret, dar noi doi creștem bigudiuri mediteraneene ca să nu regretăm nimic. Și când ne facem mari ne criticăm și ne-ascundem, ne sunăm pe sub pături ca să ne jignim cu dragoste și ne transformăm în reptile ca să nu spunem adevăruri tehnice. Să mai stea, eu  sunt mai nebună desculță. 

4 comentarii:

Anonim spunea...

las palabras pueden ser bilingües, sin saberlo... Y tú eres la bilingüe más increíble que am cunoscut

Irina Alexandra spunea...

¡Gracias, amigo! ;) Cuento con tu bilingüismo y espero tus críticas. Un abrazo!

Cinzia spunea...

Culmea că și pe mine mă preocupă șarpele... de fapt țara șerpilor albi vânați pe pârtii înzăpezite. În loc să mă preocupe cerbul citadin. :(

Irina Alexandra spunea...

Cinzia, lasă-l și tu acolo, să stea dacă poate, dar să nu muște cerbul...