În pantofii mei reduși cu oțet de mere trăiește un șarpe fără diplomă. N-are nicio grijă și când își amintește de trenul de la doișpe și două minute îl apucă inelele și lalelele și alte cuvinte leneșe. Îmi dau seama că pe drum am pierdut o parte din vocabular, am câștigat niște fobii și-o limbă mai degrabă nevorbită, am pierdut câteva drame ca să mai rămân pe locul doi, dar șarpele mai stă. Are drepturi și obligații la mine-n pantofi.
E secret, dar noi doi creștem bigudiuri mediteraneene ca să nu regretăm nimic. Și când ne facem mari ne criticăm și ne-ascundem, ne sunăm pe sub pături ca să ne jignim cu dragoste și ne transformăm în reptile ca să nu spunem adevăruri tehnice. Să mai stea, eu sunt mai nebună desculță.
E secret, dar noi doi creștem bigudiuri mediteraneene ca să nu regretăm nimic. Și când ne facem mari ne criticăm și ne-ascundem, ne sunăm pe sub pături ca să ne jignim cu dragoste și ne transformăm în reptile ca să nu spunem adevăruri tehnice. Să mai stea, eu sunt mai nebună desculță.
4 comentarii:
las palabras pueden ser bilingües, sin saberlo... Y tú eres la bilingüe más increíble que am cunoscut
¡Gracias, amigo! ;) Cuento con tu bilingüismo y espero tus críticas. Un abrazo!
Culmea că și pe mine mă preocupă șarpele... de fapt țara șerpilor albi vânați pe pârtii înzăpezite. În loc să mă preocupe cerbul citadin. :(
Cinzia, lasă-l și tu acolo, să stea dacă poate, dar să nu muște cerbul...
Trimiteți un comentariu