Am crezut și eu, ca mulți alții ca mine, că dacă începi să scrii într-un caiet alb, fără trecut, fără scame, fără Sabina și Serrat, lași în urmă toate așteptările, toate soneriile, toți gândacii de dinainte de tine și toții urșii panda pe care mi i-ai lăsat pe scaunul de la intrare. M-am gândit că poate dacă nu s-ar mai vinde bijuterii sau dacă m-aș ascunde undeva în spatele pastelor albastre de pix de plastic, aș ajunge să înțelge zgomotul dintre noi toți. Așa am crezut eu. Coboram. Și mă gândeam. Și mă tot gândeam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu