Pentru că tu, dintre toți oamenii pe care îi cunosc, ai cele mai multe aripi și cel mai puțin zbor. Și cu toate astea, când te trezești, dimineața, se zguduie puțin lumea și pentru o clipă nepricepuții devin pricepuți, secundele încep să renunțe la strictețe și machetele lumii se transformă-n suflete ca să-nțeleagă cum se simte prezența ta somnoroasă. Eu ți-aș fi adus fericire în bidoane mari de plastic, dar mi s-a părut că ți-e teamă și-am plecat să caut cutii mici de bijuterii cu diamant. Când m-am întors îți culeseseși aripile și erai deja departe. Așa de departe că m-am tot gândit cum să-ți mai scriu scrisori și să-ți pictez portrete, dar n-am mai reușit. Era ca și cum, cu tine, ar fi fugit culorile, hârtiile, literele și pensulele.
Ca și cum s-ar fi făcut frig și mi-ar fi răspuns altcineva în locul fericirii la întrebările despre cât ești de înalt, cât de spectaculoase-ți sunt căderile și cât de puțin liniștit e pământul când îl calci. Cum să nu fii fericit dacă atunci când bate soarele ochii tăi sunt aproape verzi? Ar trebui să încerci. E septembrie și se cam înfioară pământul.
6 comentarii:
e septembrie si incepe scoala!
eu m-am născut după ce a început școala!
si eu, dar m-au dat mai devreme.
abecedarul are poza cu mine!
eu sunt pe la litera Y. mic, de mână. cu buclă, bastonaș și toamnă cu covrigi în pauza mare.
sunt zile in care imi place uniforma, insa de cele mai multe ori o urasc.
- Sa ramanem la citire, Doamna, nu imi place matematica! La scriere cand il invatam pe Y? Aaaahh, mai bine lucru manual decat matematica.
Trimiteți un comentariu