De câțiva ani încoace mă tot întreb ce penaj are anul următor și răspunsurile sunt mereu pline de u-uri și de semne de întrebare întoarse și, cum de câte ori mă întreb, pe lângă mine-și face loc câte-un pui de vulpe argintie, cu dinți mici, abia răsăriți și plini de cretă de la orele de literatură sălbatică, mă dau bătută înainte să-mi scot pantofii. Mă războiesc mereu învinsă cu cărțile de joc și mă arunc plină de neputință peste posterele cu unicorni din librăriile nonconformiste, poate-poate ajunge să mă înțeleagă și pe mine vreo scamă de birou fără ferestre și-mi explică ce-o fi cu noi anul viitor și câte indicatoare de trafic trebuie să mai suport ca să mă transform în ființă fericită și înfășurată-n egoismul altora. De câte ori n-am răspunsuri, caut întrebări mai simple. Mă întreb cum se țin minte numerele de telefon când se șterg din memoria muștelor de-o zi și cum se vânează argintul când la picioarele romanțelor cresc ramuri de nisip. Cam asta mă-ntreb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu