În ochii ei, departe de priviri, ciocane, întrebări, ulei pentru tablouri și friptură, cărți necitite dar citate și autori fără copertă, creșteau libelule, licurici și din când în când greieri sălbatici cu aripi tăiate. Seara, înainte să se-aprindă semafoarele și imediat după dezlănțuirea parfumurilor cu arome medievale, felii mici-mititele de rouă își întindeau patul pe buzele ei de cupru cumpărat ilegal din târgul de muzică. Și dacă o atingi pe nas din degete-i străbat până-n ochi minunile și libertatea crivățului uns cu alifii pentru copii fericiți. Și pentru că era un soi de furtună tropicală (medievală mereu), era și aerul care rămâne sub tălpile oamenilor mari când se ascund la „pitulușu”. Era așa, ca un umeraș căzut sub adierea de naftalină a blănițelor de iepure după care mai plângea și-ar mai plânge dacă i-ar mai da voie secretara de la compania națională de gunoaie lichide. Și obrajii, pe obrajii ei cresc mănunchiuri de mărgăritar când râd vânzătoarele de la colț și domnul cu figură osoasă. Dar mai mult decât orice figură de stil înecată în alcool ieftin sau în cocktailuri sărate, despre ea ar trebui spus că în ochi (să ne întoarcem la ochi) îi cresc copiii nenăscuți, toți ai aceluiași bărbat pe care-l visa și-l tot visase înainte de a-i fugi din brațe. Și cam atât despre lucrurile frumos-sălbatice. În mai vă povestesc despre mofturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu