irinadehartie.blogspot.com Web analytics

duminică, 4 septembrie 2011

Ieri seară m-am cățărat pe urmele unui castel-catedrală-casă veche italiană cu ierburi sălabtice pe la geamuri -și, ce să vezi, ca să vezi, am aflat că m-am născut fără una dintre puterile celor care zboară printre litere, pe la pagina doi a cărților impare, am aflat că marea n-are niciun merit, și, cel mai important, că mi-ar fi plăcut să am trei licheni domestici și să-i sălbăticesc. Atât. S-a încheiat descoperirea. S-a descoperit sfârșitul. Cu lichenii pe marginea râurilor stătătoare se liniștesc toate zările, toate pleoapele, toate cursele de mai puțin de douăzeci și doi de kilometri. Pe acoperișul castelului se cuibăresc trei sferturi din lupele sparte ale vechilor oameni cu ochi mărunțiți de vânt. Pe marginea acoperișului castelului stau ceaiurile de fructe colorate care s-au întors astăzi, ca niciodată, smerite și pline de miere pe unghii.  Ieri seară m-am cățărat pe urmele aproape șterse ale casei cu acoperiș italian în așteptare de gogoși pline cu bilețele despre viitorul fiecăreia dintre lupele pe care le-au zgâriat în Evul Mediu sălbaticii cu ecrane și roți, neguțători de roșii, desigur, veniți din alte lumi, mai hapsâne. 

2 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

La streașina castelului tău și-a făcut cuib o bufniță care adună alune și scrie poezii, cu un condei de măceș, pe o bucată de lună, verde.

Suflet de curva spunea...

frumos