Marele pianist şi compozitor de jazz n-avea cafea. Şi se simţea puţin umilit de lipsa de materie primă din gheţarul lui personal şi se liniştea de fiecare dată cu aceeaşi frază secretă a artiştilor. Artiştii au un fel ciudat de-a nu spune niciodată nimic celuilalt despre cufărul cu mingi de plastic care le chinuie sărbătorile interioare. Şi dacă din întâmplare afli ceva despre viaţa personală a unui pianist, să te păzească zeii instrumentelor cu clape de nevoia de a recuerge la informaţia secretă. Despre pianişti nu se spune nimic. E ca şi cum ar scrie cărţi şi nu le-ar citi nici editorul de teama deznodământului. E un fel de "vreau, nu vreau, îţi spun sau mai tac puţin, mă hotărăsc mai târziu, dar între timp îţi mai cânt o bucăţică din secretele secrete ale celui mai limpede crivăţ din sala de teatru de pe strada cu numele ăla scârbos de poet necinstit" . Cam aşa gândeşte un pianist care mai e şi compozitor de jazz. Şi te mulţumeşti în final cu ce primeşti, cu prune coapte şi pâine prăjită, diplome pe pereţi şi parfumuri cu cafea din gheţarul de dimineaţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu