Cred că de fiecare dată când mă caută libertatea îi închid uşa-n nas cu fineţea platourilor tradiţionale. Şi mă mai liniştesc. Mă gândesc. Încerc să găsesc explicaţii. Despre mâini albe, onestitate şi alte chei ale lirismului cu linii de dialog. În spatele uşii: eu. Pe drum deja: libertatea. Am nevoie de mai puţină fericire şi dacă n-aş fi om, probabil aş fi liliac uscat sau cozonac fără nucă, sau aş fi eu însumi libertatea care vine să bată la uşa altora şi le citeşte apometrele ochilor şi le prezintă tacticos privilegiile şi micile dezavantaje. Eu sunt. Ploaia anunţată care nu mai vine. Ploaia.
Un comentariu:
Nu se admit favoritisme, deci, sa nu fie o exceptie.
Trimiteți un comentariu