irinadehartie.blogspot.com Web analytics

marți, 24 mai 2011

Mitologie la promoţie. Gratis.

Calipso se descurca din ce în ce mai greu. Şi-avea tot felul de gânduri, se desfăta cu picături din picturi şi se mângâia cu şiraguri de regrete neînchipuite şi bine întemeiate. Pe Calipso la gară n-o aştepta nimeni. Copii n-avea. Licurici din plin. Şi gazde şi oaspeţi şi carii în suflet şi-ntr-o măsea neascultătoare. Copii n-avea Calipso. N-o păzeau decât nişte nopţi nefinisate şi-un amant de sfârşit de anotimp. Pe umerii lui Calipso, săracii, zăceau două suflete: unul încifrat electronico-imaginar şi-altul cu lacăte ruginite şi fermoare la promoţie fără mărgăritar sau lăcrămioare. 
Eu m-am tot gândit cât să las din mobilă şi cât să ard. M-am gândit cum să ridic şaua, cum să mut castelul, cum s-o conving pe Calipso să-şi ia licuricii înapoi.
M-am tot zbătut, am cântărit suflările şi soluţiile deshidratate şi-am ajuns să le îngrop în pahare mari de plastic în speranţa că orice cafenea e un ghiveci de libelule moarte şi-o dorinţă de femeie neîndeplinită. 
Astăzi m-am întâlnit cu Cortázar. Sau cu o soră de-a lui, oarbă, clătită cu apă din mările lui Circe-Calipso-Coca-Cola, deşi se crede mamă şi fiică şi însăşi Penelope. 
Sora lui Cortázar are ochi mari şi buze de carton şi păr lung şi libelule sălbatice în pahare domesticite pe care le poartă la curea. Sora lui Cortázar, Calipso rătăcită printre vopsele de păr şi nervi şi hormoni şi teorii literare revoluţionare, e şi sora mea. Şi sunt şi eu. Suntem copiii lui Ulise şi cărţile marinarilor şi iubitele de departe ale celor neîntorşi încă de-aproape. 
Anul trecut, pe vremea lui Penelope, vorbeam despre lână şi ciorapi transparenţi şi viitorul prezent. Acum vorbim despre piele, amaruri şi apă de colonie şi plângem, eu şi Calipso, de dorul lui Cortázar. 

Niciun comentariu: