Aş zice că pe vremuri ştiam să coc prăjituri cu nuci şi să fac ciocolată de casă. Să scriu ameţeli neameţită şi să spun poveşti copiilor pe care nu-i mai găsesc. Croşetam, citeam integrame nespălate şi puneam bigudiuri în bradul cu rădăcini italiene.
Mint. Şi mă gândesc că trebuia să fiu ambasadoare la Moscova. M-aş fi trezit dimineaţa dactilografă şi-aş fi făcut plajă în balconul unui avocat îngheţat. Povestea cu porcii de Crăciun îmi smulge din pământul de flori sensibilitatea pierdută pe drum în ultimii ani. La Moscova dictatorii sunt Harapi-Albi fără sprâncene. M-am trezit dactilografă şi nu mai ştiam să coc prăjituri cu nuci. Peste trei ani mă fac ambasadoare. Fără metafore.
2 comentarii:
Sunt momente cand ramanem fara cuvinte.. cauta-ti o muza!
S-au ascuns toate. Aștept primăvara...poate se întorc din țările calde. Mulțumesc.
Trimiteți un comentariu