tag:blogger.com,1999:blog-2517221273507892759.post2558400939243557497..comments2023-04-15T12:10:11.405+02:00Comments on Hârtia, Basmul şi Matematica: Foc cu răspuns şi ortografieIrina Alexandrahttp://www.blogger.com/profile/11878870446583369169noreply@blogger.comBlogger1125tag:blogger.com,1999:blog-2517221273507892759.post-50736765846052885962011-03-07T22:53:24.667+01:002011-03-07T22:53:24.667+01:00Atunci când anemonele înfloresc, chiar și o sâmbăt...Atunci când anemonele înfloresc, chiar și o sâmbătă tristă poate deveni un poem tandru. Măcar un acrostih: I.U.B.I.R.E.. Numai că, de data asta, nu este vorba despre unul dedicat doar ție. În câteva versuri, din aceeași poezie, sunt niște cuvinte, scrise numai mie. Fără litere aldine, dar tot cu cerneală purpurie. Așadar, noi doi am trăit aceeași zi de sâmbătă, în aproximativ aceleași cirumstanțe, dar cu decoruri diferite. Eu, după ce priveam în gol, priveam în tine, și apoi, reflectam la ploaia de suspine, care acid și de zile bune, se consuma treptat în mine. Știam că își avea geneza într-un dor nemărginit de tine. Abia mai târziu, am realizat că locul lor, al mini-nostalgiilor, este în cufărul de zestre, nu într-un pahar cu clor. Îmi doream ca prin magie, în oglinda mată din odaia strâmtă și întunecată, să apară progresiv chipul tău; ca să-ți pot presăra petale de flori de câmp sau de măr peste tot, prin păr. Iar mai apoi, zâmbetul tău divin, să-mi lumineze cărarea către al nostru prim… sărut. Mi-aș dori ca la mansardă să se ia decizii mai bune, ca de exemplu, în loc de aspirine să mâncam șerbet pe pâine. Sau bezele. Ar fi mult mai bine.i.https://www.blogger.com/profile/00391441009737346742noreply@blogger.com