vineri, 28 septembrie 2012

Îmi descarc lanternele în gânduri noi și încep de la zero povestea cu lacrimile și cântecele nelămurite sub drujbe colorate cu cretă albastră de la care faci febră timidă. 

joi, 27 septembrie 2012

Eu știu că tu meriți mai mult, dar n-am decât gânduri din astea mărunte. Ca banii pe care-i strâng șoferii în mașini. Știi? Sub volan. Sub gânduri mai mari care nu se mai spun. 

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Macheta lumii la începutul lui septembrie


Pentru că tu, dintre toți oamenii pe care îi cunosc, ai cele mai multe aripi și cel mai puțin zbor. Și cu toate astea, când te trezești, dimineața, se zguduie puțin lumea și  pentru o clipă nepricepuții devin pricepuți, secundele încep să renunțe la strictețe și machetele lumii se transformă-n suflete ca să-nțeleagă cum se simte prezența ta somnoroasă. Eu ți-aș fi adus fericire în bidoane mari de plastic, dar mi s-a părut că ți-e teamă și-am plecat să caut cutii mici de bijuterii cu diamant. Când m-am întors îți culeseseși aripile și erai deja departe. Așa de departe că m-am tot gândit cum să-ți mai scriu scrisori și să-ți pictez portrete, dar n-am mai reușit. Era ca și cum, cu tine, ar fi fugit culorile, hârtiile, literele și pensulele. Ca și cum s-ar fi făcut frig și mi-ar fi răspuns altcineva în locul fericirii la întrebările despre cât ești de înalt, cât de spectaculoase-ți sunt căderile și cât de puțin liniștit e pământul când  îl calci. Cum să nu fii fericit dacă atunci când bate soarele ochii tăi sunt aproape verzi?  Ar trebui să încerci. E septembrie și se cam înfioară pământul.