joi, 26 aprilie 2012

Domnișoara de la geam

În fiecare dimineață, înainte de ora nouă, visez o scrumieră mică plină cu struguri verzi care se îneacă mereu în aceleași întrebări puțin agitate și rămase pe masă în așteptarea răspunsurilor. Îmi plac filmele cu baruri pline și cântăreți nefericiți și-mi mai plac și nerăbdările oamenilor prea tăcuți. Și-apoi mă tot gândesc la copiii noștri și la ce le-am fi spus dacă s-ar fi născut și ei pe vremea când la grădiniță se puneau bulinuțe roșii în piept. Când avea patru ani, domnișoara de la masa din stângă avea trei regi și-un prinț. Din când în când, forțată de împrejurări, se uita în cele patru ace ale zărilor și-și amăgea viitorul cu masa de la geam a altui restaurant. Astăzi domnișoara de la geam are mai mulți regi și niciun prinț. Și-apoi mă gândesc din nou la copiii noștri și rămân pe gânduri, cu capul în scrumiera cu struguri și picioarele-n lanul de grâu de la masa din colț. 

miercuri, 25 aprilie 2012

Melc, melc...și apă turlbure

Pe vremea când eram melc m-am împiedicat în nenumărate rânduri de propriile-mi gânduri. Câteodată, după ani și ani de căutare, când câte-o fată bine crescută mă lua de pe trotuarul ud și mă arunca înapoi în grădină, simțeam nevoia să țip și să renunț la cele trei etaje, să-mi deschid aripile și să ajung cât pot de repede la clinchetul celor doi nasturi pe care-i desfăceau norii femeilor fără zâmbet. 
Și toate astea pentru că am fost mult timp melc: melc cu casă, grădină, trotuar și fete educate care-și luau inima-n dinți și mă aruncau înapoi în propria-mi conștiință. 
Cam așa gândesc melcii, mi s-a spus. 

miercuri, 18 aprilie 2012

Fiecare rânjet cu inima lui. Și-o bucată de duioșie crescută-n burta unui porc mistreț fără speranță. Te iubesc așa, ca și cum n-ai fi om. Ca și cum din sufletul tău s-ar desprinde licurici absorbiți de muzica din penitenciarele fără ferestre. 

marți, 17 aprilie 2012

Desene animate fără creion corector

Ca să înțelegi. Mi-am șters norii din palme și m-am așezat pe marginea patului tău. Ți-am explicat ce-i cu deșertul, cu gramaticile neinaugurate, cu universul, cu cartofii și cu viitorul tău fără mine. Te-am rugat să mănânci ultima lingură de ciocolată și să te ștergi cu prosopul fără cusătură. Te-ai uitat la mine cu ochii verzi, ai deschis frigiderul și m-ai aruncat acolo undeva, într-un sertar cu cheie pătrată și șosete cu dungi. Am adormit gândindu-mă la pisicile tale și la cum n-am apucat să le cunosc vreodată. Și-am plâns. 

marți, 3 aprilie 2012

Para que no me entiendas

Afortunadamente, me callé a tiempo. Sigo pensando que tus pupilas empezaban por mis labios, pero nunca lo dije. Me acuerdo que con el sol tus ojos cambiaban de color y yo me imaginaba que cuadrillas de mujeres guapas iban por la calle gritando tu nombre. Cuando te enfadabas con el mundo pasaba una cosa rara que nunca llegué a entender. Montañas, calcetines y cajas grandes de sal de los supermercados, los mismos supermercados y a veces incluso las puertas rotas de los edificios antiguos y los tejados de las casas sin dueños, se enfadaban conmigo y me llamaban insensata e inestable por no poder limpiar tus ojos. Nunca pude aclarar el color de tus ojos. Y nunca entendí por qué los edificios te querían tanto. Ahora que me acuerdo, a mí a veces me dolían las pestañas. Tenía frío y las estaciones de tren dejaban de ser agradables a las seis de la mañana. Y a pesar de todo, había un ruido claro y contagioso que me hacía volver siempre a tus manos, como si el único silencio que quedaba en el mundo estaba ahí, entre tu hombro y tu cuello, en aquel espacio bien delimitado por el que les sigo agradeciendo a tus padres. Afortunadamente, me callé a tiempo. Los dados cayeron de la mesa y nos fuimos cada uno a su casa llenos de palabras que yo pensaba que no había dicho y tú te sabías de memoria. 

luni, 2 aprilie 2012

Din geam în geam

Zilele trecute m-am transformat din hârtie în geam. Geam, geam, ca orice geam. Vă rog să nu căutați sensuri ascunse și metafore forțate acolo unde nu e nici cadou, nici ființă. Eram teoretic transparent și, în miezul zilei, oamenii vedeau prin mine alți oameni, iar noaptea, cu tot cu iluminatul stradal, își vedeau ochii și cearcănele și se stâmbau la motoarele fără zahăr ale amintirilor. Acum că știu cum e să fii geam, apreciez mai tare sticla groasă, borcanele și ochelarii fără lanț care te  apară de hoți și nu te lasă să te murdărești de ploi și de palme nevrotice. Dacă mă gândesc bine, cred că eram mai puțin îndrăzneț decât geamurile ușilor, care-și permit până și să-și piardă calitatea de geam. Într-o zi, în aceeași zi, mi-am luat inima-n dinți și m-am transformat din nou în mine, cu toată nenorocirea mea de netransparență și cu toate viciile mele de carton subțire. Cred că a fost cea mai înțeleaptă indecizie.