marți, 31 mai 2011

Vis cu subtitrare. La opt fără zece.

Mă fascinează oamenii care nu vorbesc aceeaşi limbă. Care se-nţeleg şi se iubesc şi dorm sub aceeaşi pătură mică în acelaşi pat mare, dar n-au crescut vorbind la fel. Când se sperie zânele lingvisticii şi ea vorbeşte mai tare şi-njură cum n-ar face nicicând în faţa compatrioţilor. Şi el nu-nţelege şi zice c-o fi ceva despre primul volum de poezii pe care-l ascunde ea sub pat şi din care citeşte cu voce tare în limba lui când crede că el doarme. Ascultă pronunţia proastă şi râde-n vis. Nu de ea. De ignoranţa poeziei care se lasă citită de cineva care nu-i cunoaşte cheile, broaştele, zăvoarele sau măcar sforile. Şi răspunde în dialecte şi limbi moarte cum că-i pare rău că nu poate s-o lase să fie mai mult decât manualul lui de filologie clasică. Că i-ar plăcea să fie cumva, cumva altfel, că poate-ar fi mai bine să-i cumpere o strecurătoare de ceai sau s-o îmbrăţişeze cu pungile de sub ochi, să-i spună despre vacanţe în alte lumi sau s-o întrebe despre plantele de pe muntele cu zahăr ars şi cereale cu ciocolată şi s-o mai lase să doarmă. Să-i spună că-i leneşă şi ca pe tărâmul ei de neînţeles (de neînţeles serios) nu există mare. 
Şi încheie: "Înainte să speli vasele, le laşi cu puţină apă-n chiuvetă." 
Şi ea nu-nţelege şi şterge tabla de stele şi le pune condimente şi le tatuează cu trei rujuri şi le dă voie să plece dacă au nevoie în căutare de anulări şi de amânări şi de lilieci şi de pâine cu banane şi cu voinţă.
Şi rămân surzi şi verzi şi gălăgioşi în fascinaţia şi plictiseala mea cu aspiraţii multilingve.  

marți, 24 mai 2011

Mitologie la promoţie. Gratis.

Calipso se descurca din ce în ce mai greu. Şi-avea tot felul de gânduri, se desfăta cu picături din picturi şi se mângâia cu şiraguri de regrete neînchipuite şi bine întemeiate. Pe Calipso la gară n-o aştepta nimeni. Copii n-avea. Licurici din plin. Şi gazde şi oaspeţi şi carii în suflet şi-ntr-o măsea neascultătoare. Copii n-avea Calipso. N-o păzeau decât nişte nopţi nefinisate şi-un amant de sfârşit de anotimp. Pe umerii lui Calipso, săracii, zăceau două suflete: unul încifrat electronico-imaginar şi-altul cu lacăte ruginite şi fermoare la promoţie fără mărgăritar sau lăcrămioare. 
Eu m-am tot gândit cât să las din mobilă şi cât să ard. M-am gândit cum să ridic şaua, cum să mut castelul, cum s-o conving pe Calipso să-şi ia licuricii înapoi.
M-am tot zbătut, am cântărit suflările şi soluţiile deshidratate şi-am ajuns să le îngrop în pahare mari de plastic în speranţa că orice cafenea e un ghiveci de libelule moarte şi-o dorinţă de femeie neîndeplinită. 
Astăzi m-am întâlnit cu Cortázar. Sau cu o soră de-a lui, oarbă, clătită cu apă din mările lui Circe-Calipso-Coca-Cola, deşi se crede mamă şi fiică şi însăşi Penelope. 
Sora lui Cortázar are ochi mari şi buze de carton şi păr lung şi libelule sălbatice în pahare domesticite pe care le poartă la curea. Sora lui Cortázar, Calipso rătăcită printre vopsele de păr şi nervi şi hormoni şi teorii literare revoluţionare, e şi sora mea. Şi sunt şi eu. Suntem copiii lui Ulise şi cărţile marinarilor şi iubitele de departe ale celor neîntorşi încă de-aproape. 
Anul trecut, pe vremea lui Penelope, vorbeam despre lână şi ciorapi transparenţi şi viitorul prezent. Acum vorbim despre piele, amaruri şi apă de colonie şi plângem, eu şi Calipso, de dorul lui Cortázar. 

luni, 23 mai 2011

Ipocrizia trenurilor şi tristeţea gărilor

Ca-ntr-o poveste plină de confetti şi de zâmbete-nimicuri şi de lacrimi-de-toate, pe mine mă aşteaptă într-o gară cu două linii şi-un peron nepremiat un băiat cu pantaloni aproape negri şi bluză de neculoare aparent inocentă. În braţe-şi ţine pruncul altora şi m-aşteaptă şi-i promite c-o să vin şi-o să-i cânt. În lumea mea de focuri artificial-naturale şi maşinării de cafea în curtea gării, băiatul e tânăr şi pare-ndrăzneţ şi puternic şi blond şi puţin ipocrit şi laş. Dincolo de braţe şi de copilul din braţe, dincolo de gară şi de cafea şi de nu-mai-beau-cafea-pentru-că-te-aştept-în-gară-în-braţe-cu-copilul-altora, dincolo de îndrăzneală şi de piele şi de, poate, desenele de pe piele, stau nebunii şi creioanele foarte negre şi tot dincolo de versuri stă şi muzica şi omul care-ar fi vrut să le scrie. Dincolo de mine, de absenţa mea şi de imaginea ta printre râsetele de la telefon. Parcă să mă fi aşteptat într-o zi într-o gară cu cafea proastă, tu şi copilul altora căruia-i promiteai c-o să vin şi-o să-i cânt. Şi să nu fi venit. Ca-ntr-o poveste cu lilieci uscaţi şi cereale albe şi negre şi confetti şi gimnaste şi trenuri. 

luni, 16 mai 2011

Instrucţiuni medical-culinare pentru înteţirea tristeţii

Se trece strada. Se intră în primul bar. Se priveşte cu ochi trişti chelnerul. Se cere bere de orice fel. Se recomandă halbă de sticlă aproape spartă cu rece foarte proastă. Se ascultă atent zgomotzul frustrării chelnerului şi farfuriile niciodată spălate de femei frumoase. Se zgârie tejgheaua cu furie inconştientă. Se plăteşte. Se aşteaptă restul. Se lasă bacşiş fără voie pentru că distinsul chelner l-a investit deja în propria depresie.
Se merge către zebră. Se calcă doar dungile albe ca să nu se piardă din amărăciune.
Atenţie! Reacţii adverse: pericol de zebre în spatele barului.
Contraindicaţii: A nu se confunda tristeţea cu berea, nici vinul cu ospătarul.

Se serveşte caldă cu lacrimi la cuptor în scrisori fără plic.

Instrucciones médico-culinarias para aumentar la tristeza

Se cruza la calle. Se entra en el primer bar. Se mira con ojos tristes al camarero. Se pide cerveza de cualquier tipo. Se recomienda jarra de cristal casi rota con cerveza muy mala. Se escucha atentamente el ruido de la frustración del camarero y los platos nunca fregados por mujeres guapas. Se araña la barra con rabia inconsciente. Se paga. Se espera la vuelta. Se deja propina sin querer porque el camarero la ha invertido ya en su propia depresión. 
Se dirige hacia el paso de cebra. Se pisan sólo las rayas blancas para no perder la tristeza.

¡Ojo! Reacciones adversas: peligro de cebras detrás de la barra del bar. 
Contraindicaciones: No confundir la tristeza con la cerveza, ni el vino con el camarero. 

Se sirve caliente con lágrimas asadas en cartas sin sobre.