Creion de 0,7 cu parfum de 0,5

Punct. Parfumul rufelor necălcate, prea puţin băgat în seamă. Un pisic despre care nu scrie niciodată nimic. Parfumul cu care ai vrea să dormi îmbrăcat şi care să te aştepte peste creditele încă nefăcute. Cineva care să te gonească de-acasă când ventilatorul îşi ia în spate vara şi căldura şi renunţă la orice îmbiere. Parfumul dezorientat al cricului de sub maşina perfect sănătoasă, ceştile nefolosite şi balsamul de rufe pe care nu crezi că cineva l-ar putea ghici vreodată. La circ parfumul e mai parfum decât în alte părţi. La circ se reprezintă ironii fără miros. Femei şi bărbaţi fericiţi peste poate inundaţi de mirosuri colorate cu floarea-soarelui călcată de picioare goale şi reci de copii cuminţi. Parfumuri despre parfumuri care-şi schimbă numele şi se îmbracă în mirosuri ca să nu te lase să-ţi aminteşti. Parfumuri cu parfum de tine. Punct peste şi înainte de parfum.

Resturile naufragiului lunii iulie

N-aş putea fi bâlbâită decât în anumite contexte. Serios. Faţa mea. Forma feţei, ochii mari, buzele groase, nasul rotund, părul aproape blond. N-aş putea fi bâlbâită. Dar cred că mi s-a întâmplat. Măcar o dată, acum cine ştie cât timp, sigur m-am bâlbâit. Şi mi-am făcut ochii, mâinile şi firele de păr să tremure de nervi şi să se sperie de propriile gânduri nehotărâte. Iau decizii cu unghiile de la picioare. Şi nu-mi pare rău deloc. Mă bâlbâi, mă supăr, îmi trece, îmi iau deciziile la pachet şi plec la Strasbourg. N-am mai scris pentru că mi se bâlbâiau sufletele. Şi-atunci mi-e teamă să nu se vadă că tremur. Dar mi-am revenit. N-aş putea fi bâlbâită decât în anumite contexte.

Din sticluţa cu dizolvant

Despre tine şi părul meu albastru-blond se spun câteva şoapte pe an. Prin câte-un colţ de lubeniţă necoaptă, pe scări de bloc neterminat şi mai ales peste prelate mici cu dungi albastre şi albe prinse pe terasele cafenelelor din Paris. Te prind pe DVD-uri bine spălate. Şi te apăs cu câteva şoapte pe secundă rotundă. Secundele tale sunt rotunde. Încep din punctul nenins şi se termină peste bălăriile tehnologiei şi necuvintele corespunzătoare copiilor de vânzători de flori. Am trei soldăţei de carton nefinisat şi-o sticlă mică de struguri şi vişine care se ceartă pe scaunul frizerului bătrân. Am un secret, o mână care nu mă mai doare de ceva vreme şi-o cană de zahăr brun. Am poveşti despre tine, despre tine şi despre mine. Dacă nu le am, le inventez. Un pahar cât un borcan şi-o tavă plină cu prune de pe dealul solstiţiilor celeilalte părţi a planetei Venus. Spăl cămăşi cu apă sărată. Se ia o farfurie adâncă, se umple cu apă de la robinet şi se adaugă sare fină din cutiuţa albastră. Am început povestea despre tine şi-am terminat despre bufetul din bucătărie. Mă iertaţi, traumele chiuvetei. Mă iertaţi, am zis. Întârzii la coadă. Am plecat.

Faceţi dumneavoastră o cerere...şi nu primiţi nimic

La uşa mea bat cuvinte imprevizible care se ceartă cu bucăţi reci de fapte speriate. Şi gânduri mici, împachetate în foame sălbatică de tăcere. Bat împreună, ca la colindat, şi aşteaptă răspunsuri la fel de încăpăţânate. Reacţii mărunţele, tocate bine cu remuşcări şi bucurie, nevinovăţii pătrate, călătorii pe pământuri secate de iluzii şi lubeniţe mari şi roşii care strănută de câte ori se întâlnesc cu visele mele vulnerabile. S-au stricat trenurile. Şi plâng împreună de dragul consecinţelor.

Păi la mine multe se leagă cu sfoară de zâmbete timpurii

Când în sfârşit ai timp să-ţi sufli mânecile şi să-ţi cobori privirea către gânduri şi degetele de la picioare şi când, sfâşiat de nori deschişi la culoare, te laşi păstrat în cutia cu biscuiţi din decembrie, te-apuci să scrii şi te gândeşti să pleci în Japonia, te rostogoleşti peste pietre de călcâie vesele şi te colorezi cu virguliţe şi puncte puncte până când, într-o dimineaţă de dimineaţă de tot, te trezeşti plin de litere micuţe scrise cu greioane gri peste toate locurile libere din timpul tău neterminat şi te umpli de roşu-cu-care-se-corectează-teme-nu-lucrări în obraji şi zâmbeşti ambiguu aproape fericit.

Dintr-un bol mic de cristal se fărămiţează nori galbeni expiraţi acum patru ani. Ani rotunzi ca norii galbeni. Şi bolul plin de cereale care mai de care mai imperfecte şi mai vesele. Te-aş ruga să mă ierţi că nu plouă. Că nu te plouă.

Croitorie personală

Îmi cos pe mâini momente de fericire. În X, în 1 şi mai ales în noapte. Mă spăl cu sudoarea unei lupe plictisite. Ochi de lupă plictisită pe mâinile mele murdare. Le cos cu acul furat de la hotel. Sunt un animal pierdut între sprâncenele tale. Şi râd ca să-mi golesc dinţii de lacrimi. Nimeni nu ştie să râdă. Ne prefacem toţi şi ne vărsăm în urechi cuvinte lichide fără diacritice.

Îmi cos pe picioare fericiri de moment. Ecuaţii nerezolvate, clipocit de ochi în faţa ecranelor lungi, picioare cusute cu vise visătoare de vise. Că sunt text roşu cusut pe hârtie crem. J-uri mici de mână pe expresii defecte. Cuvânt portughez pe aripă de pasăre în aşteptarea tăierii.

Îmi cos ochii cu nesomn şi-i las să hotărască singuri la cine se uită în spatele pleoapelor. De-acolo nu putem să dezvăluim nimic. Acolo vorbesc. Aici tac cu buzele descusute.

Vă rugăm citiţi prospectul cu genele împletite

Prinde-mă dacă vrei. Şi lasă-mă să cad dacă toamna asta înfloresc bumbi de cireş capricios. Lasă-mă să te întreb despre mâinile bătrâne ale bastoanelor nefolosite. Aruncate, agăţate, apucate, bastoane fără stăpâni, instrumente la care nu cântă decât inimi prăpădite şi eu, eu, eu, prinde-mă dacă nu mă pierd, pe mine. De pomii nestropiţi se sparg nori plini de pălării furate de la interbelici plini de vanilie pe la ochi. Conceptele şi conceptele. Eu mă stropesc cu vin roşu pe buze şi închid ochii ca să văd cum e să plângi înăuntru. Mi se umplu de apă murdară venele şi inima protestează umilită. Am avut o pereche de papuci galbeni de casă. I-am transformat în spice mici de clor cu ciocolată. Astăzi norii sunt preşuri şi perdelele - geamuri sparte în spaţiul dintre suflet şi moment.

Un fel de adevăr şi dorinţă.

Învăţături cu flori uscate şi ochi plini de somn

Copii care n-au ochi de teamă să nu divorţeze părinţii. Şi buze mari pentru alţi copii, pentru ziua în care din senin, aproape pe nerăsuflate, vor cunoaşte obraji mici de alţi copii-cu ochi mari. Băieţii fără ochi visează fete cu ochi mari. Şi plimbări înalte, pe prelate de magazine verzi, gâturi subţiri cu mărgele de sticlă-plastic şi flori mici uscate. Flori uscate. Şi copii care prind cu dinţii fluturi înfometaţi. Flori proaspete ascunse în mustăţi de domni cu păr alb care visează să-şi piardă ochii în amintirea părinţilor fericiţi şi buzele în obrajii unor doamne pierdute pe continente cu sărbători multe şi vechi.