Galicia, febrero del 2008

Captură din imaginar -2

Când dormeai inelele îţi făceau mâinile mai mici şi mai afurisite. Şi se juca întotdeauna cu ciucureii de la perna de catifea până adormea şi el. Încerca să nu se mai gândească nici la tine, nici la ziarele frământate cu oţet cu care spălai toată ziua geamurile. Îi plăcea să-şi amintească măcar de trei ori în fiecare seară de clipa în care deschideai uşa la ora şase şi înjurai de trei ori autobuzul care a întârziat (deşi veneai mereu la aceeaşi oră) şi te plângeai de durere de picioare şi de colega de saună care ţi-a arătat din nou vânătăile de pe spate. Înainte să adoarmă îţi citea o poveste chiar dacă ţie-ţi plac calculele şi încerca să îţi spună că te iubeşte chiar dacă tu sforăiai ca o mierlă. Şi dimineaţa te minţea c-ai dormit ca un prunc şi tu te întorceai de fiecare dată la fel, cu aceeaşi faţă somnoroasă şi îi spuneai cu nepăsare că te-a dezvelit din nou.

Historia...fragment din examenul de azi

Acceleratorul de particule a incurcat oalele. Istoria se grabeste sa se dea peste cap, sa revina, sa sara peste etape si nostalgica sa vrea sa le reia. Istoria...saraca...
Din capatul aleii un biet Adam in costum lucios se indreapta cu pasi grei catre lotofagul pe care il calareste cu mandrie spartanul Hitler. Odiseu matura cu amabilitate intrarea la McDonald's, McPenelopa sare grabita zidul Berlinului ca sa ajunga la timp pentru a impiedica daramarea fabricii de confectii si Hipocrate isi semneaza linistit asigurarea pentru malpraxis. Undeva in dreapta Noica il enerveaza pe Marx daruindu-i cartile lui Platon si in fata lor cativa sofisti si Cicero iau lectii de oratorie de la un tanar afroamerican.
Aaaaa...istoria....

Bej

Apoi i s-a arătat în diferite ipostaze. Medic, nebun, înalt, indian sau ateu. Avea câteodată nasul mare şi ochii oblici, altădată visele lungi şi neîntrerupte şi de câteva ori purta pantofi atât de mici încât ar fi putut să o sperie.
Nu îl inspirase niciodată. Mai scrisese trei poezii despre diluantul de unghii şi îl lăsase şi ea baltă. Nimic din ce se năştea din imaginaţia lor nu mai avea legătură cu celălalt. Că se gândeau să mănânce zahăr ars la Paris era cert. Că ea băuse un pahar de vin când avea 15 ani. Că el visase o fată şi-apoi o cunoscuse. Că unul din ei, nu mai ştiau nici ei care, sărise geamul. Că se minunaseră de fiecare dată de mirosul celuilalt. Că niciunul din ei nu ştia să închidă uşa. Şi că nimic nu fusese adevărat. Că fuseseră inspiraţii de secunde. Că ea încercase să-l ascundă, iar el s-o arate atunci când nu era. Ea auzea căni sparte în pereţii de lângă, iar el încerca să-şi amintească dacă bluza ei albă avea bretele sau mâneci.
Şi într-o zi toate astea au încetat să mai apară. S-au subţiat amintirile, s-au dat toate premiile pentru romantism, s-au plictisit personajele, s-au dovedit a fi fericite cu nefericirea sau pur şi simplu şi-au amintit că nu s-a întâmplat nimic niciodată.
Tastele se spărgeau sub degetele lui murdare, mintea ei zvâcnea de câte ori o părăsea sufletul şi înclinaţiile amândurora de genii se spărgeau ca farfuriile grecilor. Fericite că şi-au încheiat povestea spre beneficiul nefericirii.
Sunt oameni simpli care nu s-au văzut niciodată şi încă se mai ţin minte. Poate doar unul din ei...

Cu usile inchise

Ca si cum ar fi fost doua imagini ale aceleiasi fiinte usile lor nu se deschideau niciodata in acelasi timp. Holul intunecat nu facea niciodata loc mangaierilor de adio atunci cand ar fi fost cazul. Se aprindeau luminile numai cand voiau vecinii incapatanti de la 3, se deschideau geamurile numai atunci cand femeia de serviciu dadea dezlegare la aer, se numarau minutele inapoi numai atunci cand nu mai ramanea nisip in sticla. Si ei nu se vedeau niciodata. Cu umerii apasati de pletele-i rare, fata se deosebea de celelalte prin privire. El era si cu ochii inchisi altfel pentru ca se gandea la ea. Nimeni nu se mai gandea la ea. Si usile nu se deschideau niciodata in acelasi timp. Aveau nevoie de miscari neuniforme, de culori murdare, de tipete, de nervi, de lanturi de aur si fuste de piele. Aveau nevoie de cate un cutit neascutit si niciodata nu era deschis. Ca intr-un turn de fildes nefinisat cei doi se uitau cu fetele plouate pe geamul de spuma opaca. Si nu vedeau nimic. La economatul pentru studenti era inchis. Si ei i se inroseau urechile cand isi amintea de avioanele mincinoase care se prabuseau cu drag....

Captură din imaginar - 1

Când o fi să-ţi găseşti şi tu în sfârşit un talent să-mi spui şi mie. Să deschid naiba geamurile şi să dăm drumul la televizor. Să ne culcăm şi noi pe la 11 noaptea, nu dimineaţa, şi să începem să ne învelim cu plapuma trimisă de mama...că de-aia e iarnă..nu ca să mă înnebuneşti tu cu "inspiraţia pe care ţi-o oferă pledul bleu-vernil de la mentorul din Asia". Şi să-mi spui clar. Să nu mă mai laşi să cred că te-ai convins în sfârşit, că asta era, că "într-o bună zi" e chiar azi pentru ca a doua zi să te trezeşti că de fapt pianul nu e tocmai bun pentru tine deoarece...vezi tu Doamne..."n-am allure". Asta e problema, domnişoară. E simplă, n-are nicio legătură cu dragostea mea, cu ochii tăi frumoşi sau cu pisica fără ureche de la parter. Eşti o talentată fără talent. Nu-ţi ajunge?

margareta

A fost odată, cândva demult, pe vremea când anii treceau numai dacă îi bifai cu carioca...o margareta. O margareta din Balcani...albă, un pic murdară, care se spăla pe picioare cu lacrimile domniţelor care încercau să o rupă. Margareta nu ştia nici câţi ani are, nici în câte reviste apăruse, dar din când în când, numai atunci când îi era foarte somn, îşi închidea petalele şi se transforma în cetăţean american. Dormea. Superficial, fără grija zilei de ieri, cu remuşcările părăsite în Balcani şi cu viitorul însorit de nocturnele prăfuite. Chiar dacă nu avea timp nici de vise, nici de shopping, margareta se duce adesea la culcare obosită. Obosită de prea multă zarvă în lume şi de prea multe cuvinte în prea multe limbi. Aşa că margareta ţinea cu globalizarea. Se gândea să vorbim toţi aceeaşi limbă şi să ne sfătuim toţi în aceleaşi săli de consiliu ale aceloraşi şcoli generale în care învăţase ea să scrie. Şi nimic nu mai era la fel de când margareta învăţase să scrie. Povestea ei era simplă, singură şi murdară. N-avea detergent. Şi-atât. O poveste banală despre o margaretă care nu se naşte şi nu moare, nu suferă şi nu râde, nu iubeşte, nu face nimic. O margaretă murdară şi plictisită într-o lume în care fiecare îşi vede de treabă fără să observe că numai margaretele au cetăţenie universală.

Din Santiago de Compostela

La iesirea din muzeu te asteapta un caiet mazgalit de tot felul de pelerini betivani care au intrat aici doar pentru ca n-au gasit alt loc mai urat in Santiago de Compostela. Au intrat, au facut poze, au chicotit, s-au gadilat si-apoi au plecat linistiti sa caute locul unde poti sa mergi pe acoperis si sa vezi Orasul culturii.
Pe strazile din Santiago de Compostela nu prea te mai simti om. Mergi aiurea, printre pietre, magazine cu suveniruri si doamne care te servesc cu placinta si te gandesti ca la un moment dat o sa-ti iei zborul. Si-atunci dai din picioare, te urci pe primul nor si pleci bucuros spre casa unde te asteapta cativa domni pacatosi in parlament si cateva doamne cochete la volanul autobuzelor. Si in sfarsit te simti om...

Femeia torturata

Femeia torturata se inecase de cateva zile in tava cu untura intarita ramasa de pe vremea porcului de Craciun. Se ascundea acolo intre inec si uimire si se indopa din cand in cand cu biscuiti cu scortisoara adusi de vantul care-si platea vama prin hota aragazului. Si niciunde nu-i era mai bine femeii torturate decat acolo, in cuptorul nefolosit, dupa istovitoarele sarbatori de iarna. Se intorcea de pe o parte pe alta, isi refacea ph-ul cu ajutorul uleiului de porc si din cand in cand bea cate o gura de vin ramasa de la pestele celorlalti proprietari ai apartamentului. Se simtise ea insasi second-hand cateodata cand ajungea acasa speriata de vulturii de hartie igienica roz care impodobeau ciresii din fata blocului si nimic n-o mai facea sa se aseze la masa de scris. Fusese o femeie libera, multilingva si frumoasa. Da...in primul rand frumoasa. In spatele culorii ochilor se intindea o nemarginire alba ca asternuturile de hotel si buzele decupate imprefect ascundeau un dinte spart intr-o usa de fier din fata blocului...
Acum zace in untura porcului trist si blesteama literele sacrificate si tusea nereusita pe care nu inceteaza sa i-o aduca iarna..

Romania 2008-2009

Mai abrupt...

-Ne vom creste copiii intr-o lume a masinilor de teren abandonate in fata scarilor de bloc izolate cu polistiren roz. Intr-o lume moderna in care evreii si musulmanii se bat ca in bancurile comuniste, iar mistocarii de la colturi se transforma in vedete internationale promovate de reality show-uri. Ne vom apara cu sprayuri de goange si vom manca pulpe de porc crescut in folii de aluminiu la lumina neonului. Nu ne vom aminti de unde a pornit legea gravitatiei si visele in care ne luptam cu vechii greci se vor sfasia sub degetele golite de bataturi ale americanilor. Si vom muri mai simplu. Ca in filme. Cu cate-un geamat de terorist infrant de roboteii disney. Si vom fi plansi si uitati, ingropati sub happy-end-ul obligatoriu. Vom fi mai putin oameni, mai putin ingeri, chiar si mai putin contabili. Mintea noastra va elimina cel mai frumos chin al copilariei. Nu vom mai afla ce inseamna matematici. Cu atat mai putin poezia. Nu ne vom mai folosi mainile pentru nimic. Nici macar pentru a ne mangaia copiii. Vor creste singuri, fara ajutorul bunicilor si fara pensii alimentare. Vor creste luati de mana cu propriile genti si ne vor inlocui mai devreme sau mai tarziu cu un nickname pe un ecran foarte subtire. Si vom aspira spre mai mult. Spre mai rece. Si mai bine. Mai simplu. Mai abrupt. Mai putin lipsit de orice....
- Ce multe prostii spui!

Intaiul gand si de la capat

Pe coapsele mici ale unei caprioare zac doua ganduri. Isi asteapta de cativa ani moartea si se intreaba in fiecare zi cat e ceasul si daca mai e mamaliga sub brad. Caprioara rade si scutura usor coapsele in semn de prietenie.
Din cer cad de fiecare data pe la ora noua doua picaturi de apa cu sare. Se descompun in aer, iau forma brazilor de carton agatati de oglinzile masinilor si se mananca intre ele cu nesimtirea norilor.
Cand e liniste in fata blocului meu se aud cateva litere scrise cu creionul si ingrosate mai tarziu cu pixul albastru. Buburuza de hartie se duce la gradinita singura si se intoarce cu masina mincinoasa. Se misca fara talent imbratisati si-apoi se saruta ascunsi in spatele usii de fier in care se sparg dintii la pitulusu.La noua sau zece ani.
Gandurile de pe coapsa caprioarei joaca elastic. Se incurca mereu la numere.
Picaturile citesc cateodata partiturile romanilor de la Viena si se sinucid.
Baietii din fata blocului meu arunca bulgari pe tavanele fetitelor, iar ele incearca sa le stearga cu pasta de dinti.