Kiwi...

Astăzi nu..am musafiri..

Mă plimb uneori pe Atlantic ca şi cum i-aş cunoaşte toate cotloanele, toate metehnele şi toate celelalte cuvinte bătrâne care dau bine în scris.Ne cunoaştem. Eu şi Atlanticul suntem doi prieteni buni care se întâlnesc de cele mai multe ori la ore fixe. Ne calculăm perioadele de singurătate, ne cântărim bine opţiunile, ne uităm fiecare în agenda lui, vorbim cu secretarele, apoi ne sunăm, ne răspundem şi întotdeauna amânăm pentru ziua următoare din vina traficului. Pentru că sunt leneşă de cele mai multe ori vine el la mine. Se urcă în primul tren, se dă jos la ultima staţie, întreabă în stânga şi în dreapta de Dr. Babeş (Atlanticul e foarte uituc...aş putea spune chiar prost..uneori) şi ajunge pe canapeaua mea, relaxat, cu toţi peştii obosiţi, cu toate fructele de mare coapte, cu toate nepoatele sirene pieptănate, cu toate cuferele pline de comori pregătite. Îl strâng în braţe, îmi aduce o cafea, mă întreb de unde ştie unde ţin zahărul special pentru oceanele care mă vizitează uneori, îl întreb ce mai fac Alpii, dacă mai ştie ceva de ei, dacă în Portugalia se mai roagă femeile, dacă pe la americani mai trec vapoarele italienilor, el mă roagă cu o ciorbă de rechin, eu îl refuz politicos, adoarme, se trezeşte şi pleacă grăbit către căuşul palmei Pământului, ca nu cumva să se trezească şi să nu-l găsească acolo, în locul în care cândva, demult, cineva l-a minţit că-i e locul. Îl petrec până în faţa clubului şi încep să scormonesc canapeaua..Poate, poate i-a căzut din buzunar o monedă veche de aur de pe vremea când Keira şi Orlando îl căutau pe Johnny pe platourile de filmare..Din păcate nu găsesc decât un peştişor auriu pe jumătate viu care imi cere mereu rachiu si tigari de contrabanda de la sarbi...

Adevărat grăiesc...

Mint şi eu, ca şi stelele, cât se poate de mult. Mă prefac. Tac. Mă ascund. Mă prefac din nou. Cât pot de mult şi de des. Şi-apoi râd. Sau îmi pare rău. Şi data viitoare mint din nou. Pentru că nu mă pot controla. Pentru că trăiesc dintr-un salariu de pianist fără să fi atins vreodată un pian adevărat. Pentru că nu prea ştiu cum să spun adevărul fără să fiu agăţată de un fir de păr electrizat într-o piscină. Pentru că m-au învăţat că trebuie să spun adevărul şi pentru că ştiu că oricând o tragedie poate întrerupe şirul realităţii. Minciuna rămâne acolo, singură şi neruşinată, gata oricând să te primească în braţele ei necoapte şi cosmetizate în buncărele bunicilor sănătoase. Şi atât. Atât se poate face de departe. Restul e adevăr.

"Civilizatii" vs. Romania

4 oameni intr-o masina. 3 civilizati si 1 necivilizata, barbara, bastinasa, indianca, tiganca, un nimeni, o oarecare, una care s-a nascut sub steaua prostului.
Sa-i luam pe rand.
Civilizatul nr. 1. Un civilizat cu bun simt. Un civilizat care are in jur de 30 de ani, are scoala, are familie, o fosta iubita, o prietena noua, un apartament nou, un civilizat care nu are pretentii cand vine vorba de mancare si pat, un civilizat simplu care s-ar fi descurcat foarte bine si daca se nastea in sud-estul Europei.
Civilizatu nr. 2. Un civilizat fara educatie. Ma intreb cine i-a oferit statutul de civilizat? Poate eu atunci cand visam sa fug acolo, in civilizatia lor....Sa revenim. Civilizatul gras. Cu camasa Lacoste putin scoasa din pantaloni, cu burta putin prea rotunda pentru statutul de "aproape milionar in euro", cu o fetitza de doua luni care il asteapta acasa doar pentru ca ii canta si se stramba, cu parul rar dar putin mai lung decat il poarta barbatii necivilizati din tara mea si cu civilizata dupa el.
Deci putem trece la cea de-a treia componenta: Civilizata. Ea. Grasuta dar cu haine scumpe, cu bijuterii inscrptionate care mai de care mai fitzos, cu unghiile pilite de vreo necivilizata intr-un salon scump din tzara lor, cu parul des si scump, si ca si sotzul ei, fara vreo notiune de gramatica.
Aici se incheie partea de caracterizare a personajelor civilizate.
Sa trecem la necivilizata.
Necivilizata. Cu 10 ani mai tanara decat ei, cu mai multe notiuni de gramatica a celeilalte limbi decat ultimii doi, cu parul lins, cu blugi, geanta plina de gunoaie, cu capul plecat si cu inima suparata pe ea pentru ca e acolo, in masina lor, cu inima ei suparata pe ea pentru ca desi nu s-a dus sa spele pe jos la ei, face cam acelasi lucru aici.
Ideile principale: Civilizata arunca pe geamul masinii toate ambalajele si toate sticlele. Civilzatul nr. 2 nu stie sa numere banii si atunci cand plateste ii arunca asa cum dai de mancare la porci. Civilizatul nr. 2 isi doreste sa fie dictator si sa locuiasca in Casa Poporului. Civilizatul nr. 2 si Civilizata lui ii divinizeaza pe "psihopatii" (citat din insasi Civilozatul nr. 2) de americani.
Civilzatul nr. 1 si Necivilizata sufera cand ii aud deschizand gura pe ceilalti doi. Necivilizatii vor fi civilizati de Civilizatul nr. 2 si de sotia acestuia, civilizata.
Tzara mea sangereaza.
Eu rad de durere si ma prefac.
NU ma intereseaza banii civilizatilor. E la moda sa fim ecologici domnilor civilizati! Macar atat!

Inactualitatea lumii in care traiesc numai eu

Am 22 de ani si luna octombrie m-a prins fara paturi groase si fara pijamale. Imi place sa rad cand ma trezesc dar nu o fac niciodata si din cand in cand ma prefac ca schimb canalele cu telefonul pe post de telecomanda si cu tabloul in rolul televizorului. Sunt si eu, ca si tine, unul dintre cei 7 calutzi ai Cenusaresei, si din cand in cand, cand ma lasa Secretariatul de Urgenta al Politiei Municipale Timisoara, ma lupt si cu mama vitrega si cu vanatorul in acelasi timp. Imi place sa dau ploaia la maxim cand ma inteleg bine cu Dumnezeu si imi place sa-i innod razele soarelui cand doarme. Sunt un pic nervoasa cand aplic formule matematice noroiului in care mai cade din cand Stefan cel Mare si de cele mai multe ori sunt apostrofata de presedintele Romaniei cand gresesc. N-am nicio meserie si se pare ca din pachetul meu de carti de joc lipseste cea a profesiei banoase. Imi plac jeleurile in forma de sticle de Coca-Cola pentru ca imi place sa-l cred pe Fito cand vobeste despre ochii tai "del color de la Coca-Cola"...Corpul meu e compus din doua parti...cea care ma doare si cea care nu ma doare.Inima mea e conservata bine de partea stanga intr-un seif de matase rosie.