Ochii aproape tineri care se
trezesc dimineaţa în altă limbă. Primele mişcări ale orei opt şi ultimele ale
nopţii. Între ele sunt cartea pe care o port în geantă şi ştampila aruncată pe
hârtiile prea grele pentru luna aprilie.
Amestecate
în cazanul fiinţei, amintirile mele şi ale celor din urmă se pierd între
frânturile de poveşti imaginate. Duminicile îmi dau ocazia să mă imaginez şi
linia dintre ce am fost, ce aş vrea sau ce aş putea să fiu şi ce sunt se şterge
ca amintirea unui pilot beat.
Sunt de hârtie.
Mă minunez când sărut unghiile florilor şi mă rujez numai în faţa televizorului
prăfuit. Sunt un ochi de carton la fel de albastru ca şi celălalt şi câteva
buze, atât superioare cât şi inferioare, care se trezesc dimineaţa umflate de
vise. Am trei speranţe ascunse fiecare în câte un muzeu din lume şi o semnătură
furată de la părinţi. Sunt o pereche de mâini care iubeşte o pereche de
picioare, câteva glezne vulnerabile, vreo douăzeci de degete şi nişte gânduri
neuniforme. N-am niciun strop de
farmec şi nu port uniformă pentru că nu am unde.
Sunt cei douăzeci şi doi de ani pe
care i-am arhivat şi câte puţin din cei care mi-au trecut pragul ochilor; o
înghiţitură din fiecare film care m-a văzut şi o clipire din fiecare carte pe
care am răsfoit-o. Sunt pijamaua groasă de iarnă şi şoldurile goale de vară.
Sunt invidioasă şi citesc ca să nu
rănesc cărţile. Întârzii tot timpul la bibliotecă şi ajung mai devreme la
locul de întâlnire. Catifeaua e
întotdeauna neagră sau verde închis. Am două zodii şi le tratez ca pe
păpuşi de bâlci.
Sunt
semnul cifrei unu şi forma infinitului.
Să
născocim un dicţionar al oamenilor. Cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu